Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 271 de voturi ‘pentru’, în calitate de for decizional, un proiect de lege de modificare a Codului penal care prevede pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă pentru neplata cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere (cunoscută popular și cu denumirea de ‘pensie alimentară’) stabilită prin act notarial, nu numai prin hotărâre judecătorească.
Proiectul modifică articolul 378 din Codul penal, care se referă la infracţiunile contra familiei, în vederea punerii actului normativ în acord cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221/2023.
Potrivit actului normativ, săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a faptei de neplată, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească şi notarială se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Legea merge spre promulgare.