„Știți folclorul/credința populară că organismele modificate genetic sunt interzise în UE? Ei bine, nu e deloc așa. Ne-am dus cam toți după fentă.
În timp ce atenția întregii lumii este concentrată asupra tragediilor din Israel și Fâșia Gaza, Uniunea Europeană tocmai ce a emis o decizie care autorizează introducerea pe piață a produselor care conțin porumb modificat genetic (decizia de punere în aplicare nr.2133 din 17 octombrie 2023).
Dacă am înțeles bine, cultivarea nu este permisă, dar utilizarea unui asemenea porumb, modificat genetic, pentru produse alimentare sau furajere, este. Ba chiar este aplaudată.
Culmea este că, în preambulul deciziei Comisiei Europene, sunt enumerate extrem de multe alte cazuri în care asemenea produse tip Frankenstein au fost autorizate pentru punerea pe piață. Feel free to fact check.
Așa cum a fost și cazul serului experimental de manipulare genetică, autorizat pe repede înainte, și autorizarea porumbului Frankenstein al americanilor de la Dow Chmicals (acum cică se numesc Corteva Agrisciens LLC …) este aparent blindată de verificări, avize și certificări „științifice”, care se bazează, de fapt, pe declarațiile pe proprie răspundere și pe auto-verificările efectuate pro causa de petent (notă : mi-amintesc ca și când ar fi fost ieri cazul dieselgate, care a lovit Volkswagen, caz în care s-a descoperit că cinstiții nemți falsificau rapoartele de emisii de Nox cancerigen ale motoarelor lor diesel – era prin 2016, când ong-urile militante încă luptau contra Monsanto & Dow Chemicals, pe care le considerau „most evil companies în the world” …).
Să vă dau, mai jos, câteva extrase din decizia de punere în aplicare nr.2133/2023, ca să puteți judeca singuri unde s-a ajuns cu joaca de-a Dumnezeu:
[…]
„Autoritatea a concluzionat că porumbul modificat genetic MON 89034 × 1507 × MIR162 × NK603 × DAS-40278-9 şi subcombinaţiile acestuia, astfel cum sunt descrise în cerere, sunt la fel de sigure (???! – n.n.) în ceea ce priveşte efectele potenţiale asupra sănătăţii umane şi animale şi asupra mediului ca organismul nemodificat genetic utilizat pentru comparare şi ca soiurile de referinţă nemodificate genetic care au fost selectate”.
[…]
„introducerea pe piaţă a produselor care conţin, constau în sau sunt fabricate din porumb modificat genetic MON 89034 × 1507 × MIR162 × NK603 × DAS-40278-9 şi din cele nouă subcombinaţii în cauză, TREBUIE să fie autorizată pentru utilizările enumerate în cerere”.
[…]
„În ceea ce priveşte produsele care fac obiectul prezentei decizii, se pare că nu este necesară nicio altă cerinţă specifică de etichetare […]. Cu toate acestea, pentru a se asigura că utilizarea produselor în cauză rămâne în limitele autorizaţiei acordate prin prezenta decizie, etichetarea produselor reglementate de aceasta, cu excepţia produselor alimentare, trebuie să conţină o indicaţie clară din care să reiasă că nu sunt destinate cultivării”.
[…]
„Avizul autorităţii nu justifică impunerea unor condiţii sau restricţii specifice pentru introducerea pe piaţă, pentru utilizare şi manipulare, inclusiv a unor cerinţe de monitorizare ulterioară introducerii pe piaţă în ceea ce priveşte consumul produselor alimentare şi al furajelor care conţin, constau în sau sunt fabricate din porumb modificat genetic”.
[…]
Următoarele produse sunt autorizate […], în conformitate cu condiţiile stabilite în prezenta decizie:
(a) alimentele şi ingredientele alimentare care conţin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic […];
(b) furajele care conţin, constau în sau sunt fabricate din porumbul modificat genetic;
(c) produsele care conţin sau care constau în porumbul modificat genetic […] pentru alte utilizări decât cele prevăzute la literele (a) şi (b), cu excepţia cultivării”.
Așadar, vom consuma produse din porumb modificat genetic, precum și carne de la animalele hrănite cu furaje din porumb modificat.
Mai e cazul să ne întrebăm DE UNDE PROVINE acest porumb modificat genetic?”, a scris Gheorghe Piperea pe Facebook.