5 decembrie 2024

Gazeta Romaneasca

Gazeta ta de zi cu zi!

RCA obligatoriu pentru trotinete și biciclete

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ care modifică legislația RCA. Este vorba de un pachet de schimbări, impuse de Uniunea Europeană, despre care Economica a scris în premieră încă din urmă cu aproape doi ani.

Până la finalul acestui an (eventual cu o derogare cu câteva săptămâni) România trebuie să adopte noile prevederi europene în domeniul RCA, impuse de modificarea Directivei MTPL.

În acest sens, Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere un proiect de act normativ elaborat la nivel ASF, care transpune în legislația locală prevederile europene.

Una dintre modificările de importanță este schimbarea definiției  vehiculului, astfel încât vor fi obligate să aibă RCA și trotinetele sau chiar biciclete cu motor.

” Ca urmare vor intra sub obligația de asigurare și vehicule ce conform legislației naționale nu sunt supuse înmatriculării/înregistrării (trotinete electrice, biciclete electrice și alte vehicule)”, notează autorii proiectului.

O altă modificare substanțială prevede creștere sumelor asigurate prin RCA și exprimarea lor în lei,  nu în euro cum era până acum. Pentru daune materiale suma acoperită este stabilită la 6,43 de milioane de lei, față de 1,22 milioane euro (circa 6,1 milioane lei) cât este în prezent, în timp ce pentru vătămări corporale și daune morale se vor plăti maximum 31,9 milioane lei, față de 6,07 milioane euro, adică circa 30 de milioane de lei.

Iată celelalte modificări:

  • Limitarea acoperirii RCA pe baza noțiunii de utilizare a unui vehicul. Sunt eliminate cazurile în care accidentele sunt produse în situații în care vehiculele nu sunt utilizate ca mijloc de transport
  • Reglementarea limitelor minime de despăgubire și stabilirea referinței acestora în Lei la cursul indicat în directivă;
  • Modalitatea de control a asigurării RCA. Se permite utilizarea unor dispozitive electronice de control a asigurării RCA în trafic, fără oprirea vehiculelor, în măsura în care legislația GDPR este respectată;
  • Introducerea unui tipizat standardizat la nivel european în ceea ce privește atestarea istoricului daunelor întâmplate acoperite de RCA ale asiguratului;
  • Reglementarea posibilității suspendării efectelor contractului RCA la cerere pe perioada suspendării înmatriculării vehiculului cu introducerea unor obligații în sarcina asiguratului în această perioadă.