În condițiile art. 3 din Regulamentul (UE) 2014/536 privind studiile clinice intervenționale cu medicamente de uz uman (care este direct aplicabil în dreptul intern), un studiu clinic intervențional se poate desfășura numai dacă drepturile, demnitatea, siguranța și bunăstarea participanților sunt protejate și au prioritate față de toate celelalte interese, iar studiul este conceput să genereze date fiabile și solide.
În mod evident, drepturile, siguranța și bunăstarea participanților la testarea clinică în masă a serurilor de manipulare genetică, bazate pe tehnologia ARNmesager, au fost ultimele preocupări ale autorităților în această pandemie.
Prioritare au fost, în această ordine de „preferință”:
(i) asigurarea imunității de răspundere civilă și penală a producătorilor serurilor și a titularilor terapiilor experimentale pentru deficiențele calitative sau pentru efectele secundare și adverse ale produselor și terapiilor lor,
(ii) asigurarea unui volum suficient de vânzări pentru aceste produse și terapii, prin pre-cumpărarea unui număr suficient de doze și
(iii) asigurarea contra supra-încărcării cu pacienți a sistemului sanitar, din concepție deficitar și insuficient pentru a da răspuns unor situații epidemice (în ciuda enormului volum de alocări bugetare din fondurile acumulate de la plătitorii de taxe, impozite și contribuții, adică de la cetățenii supuși acestor teste clinice în masă), inclusiv prin interzicerea de facto a accesului în spitale sau facilități sanitare publice a celor care nu au „urgențe medicale” ori nu sunt vaccinați.
Pe de altă parte, desele schimbări de strategie și justificarea fluidă, adaptabilă după „zgomotul cartierului” a campaniilor multiple de vaccinare probează, în ele însele, că datele conferite de studiile clinice concepute și derulate în acest domeniu nu sunt nici stabile, nici fiabile.
Spre exemplu, deși studiile și testele clinice referitoare la vaccinuri menite a combate pandemia erau concepute și derulate pentru „schema completă de vaccinare”, care conținea două doze în cazul vaccinurilor cu tehnologice ARNmesager, s-a impus și o doză a treia, fiind „recomandată” și o a patra doză (țări ca Olanda au evocat chiar o „schemă completă” de 6 doze).
Mai mult chiar, ca o culme a cinismului pecuniar, producătorii „vaccinului” au propus injectarea (bi)anuală pe termen nelimitat cu serul inițial, probat cu lux de exemple a fi fost ineficient și, în multe cazuri, nociv. Unele vaccinuri (care, aparent, nu sunt produse cu tehnologie ARNmesager) au fost interzise de facto sau de iure în țările UE, ceea ce presupune că testele clinice, cel puțin în aceste cazuri, au fost niște eșecuri. Iar cel mai șocant aspect al acestei campanii de „imunizare” este faptul că, desi azi este pe deplin acceptat că aceste seruri nu mai au efecte contra variantei Omicron, obligația de inoculare (de iure, în țări ca Franța, Italia, Austria, Germania, de facto în țări ca România) continua să „supraviețuiască” și să covârșească agenda publică.
Potrivit art. 8 din Regulamentul mai sus enunțat, fiecare Stat membru va notifica „sponsorul” (adică inițiatorul, finanțatorul sau organizatorul testului clinic) dacă autorizează, dacă autorizează cu condiții sau dacă refuză testul clinic. Autorizarea „cu condiții” înseamnă că testul clinic este afectat de condiții care, prin natura lor, nu pot fi îndeplinite la data începerii testării. În ciuda comercializării produsului, condiția pusă autorizării trebuie să fie respectată, Regulamentul citat punând în operă un sistem complex de monitorizare și control. În cazul neîndeplinirii condițiilor, autorizația devine, retroactiv, nulă. În conformitate cu acest text din Regulament, România ar fi trebuit să efectueze propriile proceduri de autorizare a vaccinurilor, iar nu să lase această sarcină Agenției Europene a Medicamentului.
În domenii precum protecția și îmbunătățirea sănătății umane, Comisia Europeană nu are decât competențe de sprijinire, completare și coordonare a acțiunii statelor membre (art. 6 din TFUE). Cu toate acestea, cu argumente mai degrabă politice și ideologice decât legale, Comisia Europeană și-a asumat competențe în domeniul politicii de sănătate care aparțin în exclusivitate Statelor membre, iar țări ca România (nu și Franța sau Germania) s-au supus acestui trend birocratic, fără obiecții și fără conștiința propriei competențe exclusive în acest domeniu.
Astfel, Comisia Europeană a decis, discreționar și ilegal, să pre-achiziționeze cca 4 miliarde de doze de „vaccin”, înainte chiar de a se fi terminat faza a doua a testelor clinice referitoare la aceste produse (de unde suspiciunea unei lipse de obiectivitate în acordarea autorizației condiționate de punere pe piață), printr-un contract care conține inacceptabile și imorale clauze de imunitate de răspundere civilă și penală în favoarea „sponsorilor”.
De precizat că autorizația condiționată are în vedere și parcurgerea fazei a treia a testului clinic, aceea a injectării în masă a populației, fază care se va finaliza în perioada 2023-2025, când actuala pandemie va fi fost considerată un simplu vis urât al umanității.
De altfel, potrivit definițiilor de la art. 1, para.2, pct. (1)-(2) din Regulamentul mai sus enunțat, un studiu clinic se efectuează pentru a descoperi ori verifica efecte clinice, farmacologice sau farmacodinamice ale unora sau mai multor produse medicinale, dar un test clinic înseamnă desemnarea unor subiecți concreți, asupra cărora se aplică strategii terapeutice care nu sunt incluse în procedurile clinice normale, asupra cărora se efectuează studiile clinice sau care sunt supuși unor diagnistice sau proceduri de monitorizare care se adaugă celor normale.
Așadar, testele clinice nu se efectuează asupra unor mase de oameni sau asupra unor segmente de populație (ceea ce, de altfel, ridică și insolubile probleme de discriminare pe criterii de vărstă, suspiciune de boală, situație economică, rasă ori religie) și, cu atât mai puțin, nu comportă obligativitatea – directă sau implicită – a supunerii cetățeanului la asemenea teste.
Din definiția „consimțământului informat”, oferită de art. 1, para. 2, pct. (21) din același Regulament, rezultă că participantul la un test clinic trebuie să își exprime liber și voluntar dorința de a participa la un anumit test clinic concret, după ce a fost informat asupra oricărui aspect al respectivului test clinic care are relevanță în privința deciziei sale de participare.
În cazul minorilor sau al persoanelor incapabile să își exprime consimțamântul, aceste elemente se verifică în persoana reprezentantului legal. Printre altele, „consimțământul informat” trebuie să se refere, conform art.29 din Regulament, la natura, obiectivele, beneficiile, implicațiile, riscurile și invonvenientele testului clinic și să includă informații despre sistemul de despăgubire pentru prejudiciile materiale sau morale suferite de subiecții testului.
În mod evident, asemenea informații nici măcar nu au intrat în discuție în cazul „imunizării” în masă cu aceste seruri de manipulare genetică.
În altă ordine de idei, potrivit art. 28, pct.1, (e) din Regulament, testul clinic trebuie să fie astfel conceput încât să implice cât mai puțină suferință sau discomfort, frică ori alte riscuri previzibile. Protocolul după care se derulează testul clinic trebuie să definească în mod clar și ușor inteligibil orice prag de risc și orice potențială tulburare care s-ar putea ivi în cursul testului, care va trebuie să fie constant monitorizat.
Din această perspectivă, se ridică un serios dubiu în legătură cu seriozitatea procedurilor care însoțesc „imunizarea” cu serurile cu manipulare genetică, de vreme ce, numai în Europa, sunt peste 300 de milioane de persoane injectate cu respectivele seruri, iar la nivel global, peste 2 miliarde.
Un amănunt din prospectul „vaccinului” P/B este debilitant în această privință – fiolele-container ale serului ar fi trebuit păstrate la o temperatură de minus 80 de grade. Capacitatea logistică necesară îndeplinirii acestei condiții este gigantică, imposibil de susținut la nivel global, motiv pentru care depozitarea serurilor nu mai respectă aceste condiții de foarte mult timp.
Contrar oricărei reguli de protecție a consumatorilor, Agenția Europeană a Medicamentului a decis pe cale birocratică, în luna septembrie 2021, că serurile expirate pot fi utilizate cel puțin 3 luni după data expirării, stabilită de producător.
În concluzie, populația a fost supusă unui experiment în orb, fără precedent în istorie, experiment constând într-o terapie genetică de „editare” a genomului uman ale cărei riscuri sunt trecute în întregime asupra populației (indirect) obligate la „vaccinare”, populație care nu și-a putut da un consimțământ informat la această intervenție medical invazivă și (încă) nevalidată oficial.
Lipsa consimțământului informat, lipsa unei reale dezbateri publice, lipsa unei baze de date comprehensive și cuprinzătoare relative la efectele secundare sau adverse, ne-programate, ale acestei terapii genetice experimentale determină, pe termen mediu sau lung, riscuri de sănătate publică incomensurabile, care nu pot fi neutralizate decât prin stoparea acestui experiment în masă.
Notă de final: în recomandarea OMS din 12 iulie 2021, s-a atras atenția asupra riscului ridicat antrenat de tehnologiile de manipulare genetică utilizate pentru editarea genomului uman în intenția de a trata sau preveni boli, risc conjugat cu „golurile” de cunoaștere/înțelegere științifică. Aceste realități ridică importante probleme etice, care impun atenție, îngrijorare și monitorizare „robustă”. OMS atrage atenția că, în decembrie 2018, s-a constituit un comitet global, interdisciplinar, cu scopul de examina toate provocările de ordin științific, etic, social și legal ale acestor proceduri. Potrivit OMS, editarea genomului uman nu are efecte limitate la starea psiho-somatică și de sănătate a individului concret, ci și efecte ereditare*. Chiar și în lipsa unor rapoarte, intervenții sau recomandări ale acestui comitet global interdisciplinar, faptul în sine că OMS a emis această recomandare în plină pandemie denotă riscul enorm de afectare a genomului uman și a amprentei genetice a omului, riscuri pe care o întreagă pletoră de politicieni, tehnocrați, birocrați și „sponsori” iresponsabile și le-au asumat pe seama noastră, dar fără acordul nostru și un minim de avertizare a noastră.
Este important de precizat că acest gen de preocupări nu este nou pentru OMS – în 8 noiembrie 2019, s-a emis o recomandare similară, scrie avocatul Gheorghe Piperea pe Facebook.