30 iunie 2022

Gazeta Romaneasca

Gazeta ta de zi cu zi!

Banca Națională a lansat bancnota de 20 lei: poartă chipul Ecaterinei Teodoroiu

Banca Națională a României a lansat oficial bancnota de 20 de lei. Pentru prima oară, chipul central al acestei hârtii de valoare este al unei femei, Ecaterina Teodoroiu (Cătălina V. Toderoiu), informează BNR.

Astfel, pe „aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României.

Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală, “20 LEI DOUĂZECI”, semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente “BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR şi în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere “DOUĂZECI LEI”, data punerii în circulație “1 decembrie 2021″, valoarea nominală în cifre 20”, arată BNR.

„Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin.

Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre şi litere, denumirea băncii centrale emitente “BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, sigla BNR poziţionată în dreapta sus şi stânga jos într-un dreptunghi, textul “FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”, seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime, în partea stângă pe verticală, şi cu cerneală roşie şi caractere de înălţime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală”, mai spune BNR.