8 decembrie 2024

Gazeta Romaneasca

Gazeta ta de zi cu zi!

Iohannis a acceptat construcția unui reactor nuclear american pe teritoriul României, cu o tehnologie netestată nicăieri în lume

E vorba despre o centrală nucleară în parteneriat cu compania americană NuScale Power care a dezvoltat o tehnologie bazată pe mici reactoare nucleare. În septembrie 2020, compania NuScale Power a primit autorizarea în SUA pentru minireactorul său nuclear. În Europa însă, aceste minireactoare nucleare nu sunt încă autorizate. Pe lângă România, compania americană NuScale Power a încheiat memorandumuri și cu companii energetice de stat din Polonia, Bulgaria și Ucraina.

Până acum, NuScale nu a construit nici un mini-reactor nuclear în SUA sau în vreo altă țară din lume.

„Parteneriatul va aduce tehnologia micilor reactoare nucleare în România, poziționând tehnologia SUA în fruntea cursei globale pentru dezvoltarea de astfel de reactoare”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Jurnalistul Adrian Onciu a subliniat, pentru Mediafax, faptul că România acceptă fără nicio discuție o tehnologie despre care nu se știe absolut nimic și pe care americanii se feresc s-o încerce în țara lor.

Aşa cum se întâmplă în mod obişnuit, marile puteri testează noile tehnologii (a se citi medicamente, vaccinuri, arme ş.a.m.d.) în ţări de mâna a treia, tocmai din pricina riscurilor extrem de mari. Un eventual accident ar echivala cu un adevărat dezastru, atât pentru populaţie, cât şi pentru mediul înconjurător. Nimeni nu poate şti cât de bine va funcţiona noua tehnologie nucleară, decât abia după câţiva ani de la implementare. De remarcat că Uniunea Europeană încă nu a aprobat-o, însă ce mai contează? Ne împiedicăm noi de un mic amănunt?

Nu avem vaccinuri şi medicamente chinezeşti sau ruseşti, nu au primit OK-ul de la Bruxelles, în schimb vom beneficia din plin de mici reactoare nucleare amplasate lângă cine ştie ce mari oraşe. Americanii le vor paraşuta în România în următorii ani, ca să vadă dacă explodează sau nu la turaţie maximă. Dacă funcţionează sau nu. De ce preşedintele Biden nu a implementat noua tehologie pe teritoriul american rămâne, deocamdată, un mare mister. În niciun caz de dragul României, ca să fie clar.

Din nefericire, riscurile sunt enorme. De neasumat pentru orice ţară, nu doar România. Dovadă că americanii au exportat proiectul-pilot cât mai departe de graniţele SUA. Iar preşedintele Iohannis, printr-un gest de slugărnicie vecină cu inconştienţa, nu a suflat nicio vorbă despre potenţialele pericole. Atât comunicatul Casei Albe, cât şi intervenţia preşedintelui Iohannis, au scos în evidenţă doar preconizatele avantaje ale cooperării. „Acordul comercial va include o uzină NuScale cu 12 module, care va crea iniţial peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, cu potenţialul de a ajunge la 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul creşte ”, se arată în comunicatul Casei Albe. Cu alte cuvinte, o adevărată fericire a picat,din senin, pe capul nostru.

Bineînţeles, implementarea tehnologiei SMR „va avea o contribuţie importantă la un sector energetic fără carbon şi un viitor cu zero emisii ”, se mai arată în comunicatul respectiv. Aşadar, din nou vedem la orizont celebrul Green Deal. Adică tot ceea ce ne dorim cu ardoare, potrivit politicienilor de la Bruxelles şi Washington”, a scris Adrian Onciu.

El a remarcat că în trecut, România a avut o poziție mai demnă pe subiect.

„Dacă Virgil Popescu, actualul ministru al Energiei, s-a arătat entuziasmat de posibilitatea ca ţara noastră să găzduiască cele 12 mini-reactoare (de parcă ar fi vorba de 12 vedete Playboy), în 2019 fostul ministru Răzvan Nicolescu s-a opus ferm ca România să devină poligon de încercare pentru noi tehnologii nucleare civile. ” (…) Nu voi susţine niciodată ca în ţara noastră să se instaleze tehnologii nucleare ce se află încă în fază de testare/dezvoltare, în cazul în are se va pune vreodată o astfel de problemă. Nu există nimic mai important decât securitatea copiilor noştri. Cred că după ce se construiesc câteva reactoare de acest fel în ţara producătoare şi funcţionează o perioadă, ne putem gândi şi noi, serios, la aşa ceva ”, declara ministrul Nicolescu, la vremea respectivă.

O poziţie de bun-simţ, logică, fermă. În interesul României. Doar că ministrul Nicolescu, întâmplător sau nu, ulterior a plecat rapid din guvern. Americanii ar fi putut implementa proiectul într-un deşert din statul Arizona, eventual, dar au preferat să vină tocmai în România, la mii de kilometri distanţă. Asta vorbeşte de la sine despre riscurile enorme de securitate. Joe Biden şi Departamentul de Stat nu vor aduce în România cele 12 mini-reactoare nucleare de dragul parteneriatului strategic, de dragul românilor, ci cu un scop mult mai pragmatic. Da, ştiu, sună foarte cinic.

Dacă va fi un succes, profiturile pentru NuScale şi implicit Statele Unite vor fi enorme în contextul noilor proiecte Green Deal şi al crizei energetice. Însă dacă va fi un eşec, nu este deloc exclus ca în România să asistăm la o adevărată catastrofă de tip Cernobîl. Nimeni nu ne garantează că totul va decurge perfect.

Sigur că România şi-a asumat statutul de ”camarad” şi ”prieten de nădejde” odată cu semnarea parteneriatului strategic. Însă doar faptul că am contribuit esenţial în conflictele din Orientul Mijlociu, în războaiele din Irak şi Afganistan, ar fi trebuit să constituie argumente suficiente pentru ca preşedintele Joe Biden, Departamentul de Stat (în fine, Statele Unite), să ne trateze cu mult mai multă consideraţie.

Da, putem accepta că am devenit al 51-lea stat american în zona Europei, însă nu putem accepta tratamentul lipsit de orice urmă de respect. Nu suntem o ţară bananieră, numai bună de testat medicamente, vaccinuri experimentale (şi aici nu mă refer la cele anti-Covid!) sau cine ştie ce alte produse inovatoare, dar cu potenţial distrugător la adresa populaţiei şi a mediului”, a scris jurnalistul.