25 iulie 2021

Gazeta Romaneasca

Gazeta ta de zi cu zi!

Laura Codruţa Kovesi este nepotrivită pentru a conduce EPPO, declară șeful de cabinet al lui Viktor Orban

Guvernul de la Budapesta consideră că există anumite domenii în care o integrare europeană sporită poate fi dăunătoare suveranităţii naţionale, a declarat joi şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, potrivit agenţiei MTI.

În cadrul unei conferințe de presă, Gulyas a mai spus că şefa EPPO, Laura Codruţa Kovesi, nu este persoana potrivită pentru a conduce această instituţie, el susţinând că numirea ei ar putea afecta eficienţa organizaţiei după ce Laura Codruţa Kovesi ”a investigat politicieni ungari în România pe baza unor acuzaţii inventate” şi ea însăşi a fost investigată.

Ungaria este una dintre cele cinci ţări membre ale UE – alături de Polonia, Danemarca, Suedia şi Irlanda – care nu participă la noul Parchet European ce şi-a început activitatea marţi.