25 iulie 2021

Gazeta Romaneasca

Gazeta ta de zi cu zi!

Fostul avocat al poporului avertizează că acordarea de privilegii vaccinaților și restrângerea drepturilor nevaccinaților violează Constituția României și ar trebui contestate juridic

Specialist în drept constituțional, Prof. Gheorghe Iancu,arată că instituțiile sau firmele care condiționează de statusul vaccinal accesul publicului la diverse evenimente încalcă mai multe articole din Constituția României.


Sunt încălcate vreo 3-4 reguli din Constituție. În primul rând este încălcat Art. 1 din Constituție, care vorbește de faptul că drepturile și libertățile cetățenilor trebuie să fie respectate. Prin Legea 55, s-a ajuns la tergiversare a încălcării unor drepturi. (…) Art. 16 din Constituție vorbește despre egalitatea de drepturi și spune că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Nimeni nu este mai presus de lege, ca urmare cei care promovau vaccinul experimental au fost mai presus ca legea.


În al treilea rând, mai aveam dreptul la sănătate. În ceea ce privește dreptul la sănătate, există de curând un argument, în sensul că oamenii au dreptul să beneficieze de medicamentele corespunzătoare. (…) Mai există și o restrângere a exercitării drepturilor, care se poate face doar prin lege și nu prin hotărâri ale unor organizații precum inspectorate etc.”, a explicat profesorul Gheorghe Iancu pentru Antena 3. 


Totodată, el susține că Hotărârea de Guvern prin care se îngrădesc drepturi fundamentale poate fi contestată, prin Avocatul Poporului.

Prof. Gheorghe Iancu vorbește în cunoștință de cauză, pentru că a deținut funcția de avocat al poporului cu aproximativ 10 ani în urmă. 

Sursa: Activenews.ro