8 decembrie 2024

Gazeta Romaneasca

Gazeta ta de zi cu zi!

Nuclearelectrica anunţă un parteneriat cu canadienii de la AtkinsRéalis pentru retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă

Nuclearelectrica, operatorul Centralei Nucleare Cernavodă, anunță că a atribuit contractul privind furnizarea de scule şi componente ale reactorului, precum şi servicii de inginerie şi tehnologie privind prelungirea duratei de viaţă a reactorului CANDU al Unităţii 1 de la Cernavodă, potrivit unui document publicat la Bursa de Valori București (BVB. Valoarea contractului se ridică la 750 de milioane de dolari canadieni (echivalentul a peste 2,5 miliarde de lei) cu AtkinsRéalis, furnizor de servicii de inginerie cu sediul la Montreal.

„Prelungirea duratei de viaţă a Unităţii 1 va continua să aducă multiple beneficii pentru România: păstrarea locurilor de muncă de înaltă calitate, precum şi crearea de noi locuri de muncă, investiţii în comunitate, contribuţii importante la bugetul local şi de stat, precum şi proiecte pentru lanţul de aprovizionare local”, spune Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica.

Potrivit documentului de la BVB, semnarea contractului este programată să aibă loc în următoarele săptămâni, iar intrarea sa în vigoare este condiționată de aprobarea Adunării Generale a Acționarilor SNN și de finalizarea procedurilor de aprobare ale Guvernului Canadei.

Nuclearelectrica are, în următorii opt ani, proiecte care cumulează aproape 10 miliarde de euro. În următorii trei ani, trebuie derulate lucrările la reabilitarea U1, pentru prelungirea duratei de viață cu 30 de ani, la un cost de 1,5 miliarde euro. Apoi, din 2025 încep lucrările de construcție a U3 și 4, care vor fi puse în funcțiune în 2029 și 2031, și care vor costa circa 8 miliarde euro, conform estimărilor actuale.