21 februarie 2024

Gazeta Romaneasca

Gazeta ta de zi cu zi!

Construirea unui spital nou de urgență la Piatra Neamț, scoasă la licitație. Contractul este de 803 milioane lei

Consiliul Județean Neamț a scos la licitație în SICAP un contract de 803 milioane lei pentru construcția unui spital nou de urgență în Piatra Neamț, proiect inclus și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în proporție de 70%. Contractul vizează proiectare, asistență tehnică și execuție propriu-zisă a lucrărilor și se întinde pe 30 de luni.

Spitalul va avea avea 423 paturi internare continuă și 46 pentru spitalizare de zi și va fi amplasat la limita dintre municIpiul Piatra Neamț cu comunele Gârcina și Girov și, pe lângă construcție, va primi fonduri prin PNRR și pentru aparatură medicală necesară, plus sisteme de digitalizare pentru realizarea fișei de observație electronică a pacienților.

Ofertele se deschid în 27 noiembrie, departajarea lor se face în funcție de preț, de experiența echipei de proiect și de garanția suplimentară acordată lucrărilor.

La începutul acestui an, Guvernul obținea finanțare prin PNRR pentru construirea/modernizarea a 27 de spitale de urgență în România.

În septembrie, de pe listă au dispărut șase spitale, care au fost considerate cu risc incert de realizare, o ajustare de 677 milioane euro, după cum a scris Economedia.

Cele șase proiecte sunt următoarele:

  • Construire, dotare si amenajare a Spitalului de Obstetrica Ginecologie Buftea și desființare construcții existente (C1-C15), relocarea stației de oxigen și relocarea gospodăriei apă (96 milioane euro)
  • Construire Corp nou Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța (142 milioane euro)
  • Construcția de secții de obstretică și ginecologie, neonatologie, chirurgie, pediatrică și pediatrie Arad – unități noi (95 milioane euro)
  • Construcția Spitalului de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota într-o nouă locație (202 milioane euro)
  • Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov (96 milioane euro)
  • Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – Relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființare compartiment cardiologie intervențională (46 milioane euro)

Aceste proiecte ar urma să fie finanțate ori prin împrumuturi BEI, ori prin transferul către Programele din politica de coeziune, se arată în document.

Fondurile din PNRR sunt nerambursabile, în timp ce banii de la BEI sunt sub formă de împrumut ce trebuie returnat.