Guvernul României a aprobat astăzi, Ordonanța de urgență prin care șterge datoriile la bugetul de stat pentru 10 companii din sectorul apărării. Astfel, statul va șterge datorii de peste 100 de milioane lei, scrie economedia.ro
„Din datele prezentate de operatorii economici se constată că aceștia au înregistrat obligații fiscale la bugetul de stat, provenite din contracte încheiate cu MApN, în cuantum de peste 100.000.000 lei pe care nu le pot achita și care conduc la creșterea plăților restante, creează instabilitate și afectează semnificativ situația economico-financiară a acestora. Scopul principal al acestui act normativ este acela de a lua toate măsurile necesare redresării activităţii operatorilor economici cu capital integral de stat din punct de vedere economico-financiar, al eficientizării şi dezvoltării pe termen mediu şi lung a acestora”, se arată în comunicatul de presă.
„În actualul context geopolitic, se impune întărirea capacităţii de apărare a României prin luarea unor măsuri urgente de redresare economico-financiară a operatorilor economici de interes strategic din industria națională de apărare, astfel încât Forţele Sistemului Naţionale de Apărare (FSNA) să poată fi pregătite pentru protejarea intereselor esenţiale şi siguranţei statului român, precum şi pentru a-şi onora obligaţiile asumate în calitate de stat membru UE și NATO”, a declarat ministrul Florin Spătaru.
Măsurile propuse de prezentul act normativ vizează sprijinul operatorilor economici care desfăşoară activitate care se referă la producţia sau comerțul cu armament, muniţie şi material de război, respectându-se dispoziţiile art. 346 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene.