Curtea de Conturi a sesizat DNA în cazul unor nereguli în achizițiile făcute în perioada stării de urgență. IGSU, coordonat de Raed Arafat, este acuzat de abuz în serviciu și un prejudiciu de peste 15 milioane de lei. Și Ministerul Sănătății, condus atunci de Nelu Tătaru, este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals. Prejudiciu estimat în acest caz se ridică la suma de 2.875.160 de lei.
Mai mult, Curtea de Conturi a sesizat DNA și de două posibile fapte de abuz în serviciu și la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, structură aflată în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat. Prejudiciile în acest caz sunt estimate la 10.931.460 lei, respectiv 4.272.180 lei.
În principiu, este vorba despre nereguli la achiziții făcute în pandemie făcute de Ministerul Sănătăţii condus la vremea respectivă de Nelu Tătaru şi o parte dintre cele realizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Sesizările transmise de Curtea de Conturi către Direcția Națională Anticorupție în 2020:
- Ministerul Sănătății – Abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals. Prejudiciu estimat – 2.875.160 Organul de urmărire penală sesizat: DNA;
- Inspectoratul General pentru Situații de Urgență IGSU – Abuz în serviciu Prejudiciu estimat – 10.931.460 Organul de urmărire penală sesizat: DNA;
- Inspectoratul General pentru Situații de Urgență IGSU – Abuz în serviciu Prejudiciu estimat – 4.272.180 Organul de urmărire penală sesizat: DNA;
- Compania Națională Unifarm SA – Abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals Prejudiciu estimat – 319.807.361 Organul de urmărire penală sesizat: DNA;
- Compania Națională Unifarm SA – Art.64 din Legea nr. 94/1992, republicată (Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.) Prejudiciu estimat – 536.756 Organul de urmărire penală sesizat: Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Sesizările au fost anunțate public acum de Curtea de Conturi, însă au la bază un raport publicat de instituție în vara anului trecut, intitulat „Gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență”, scrie cursdeguvernare.ro.
În raportul respectiv se arăta că Ministerul Sănătății a plătit în perioada stării de urgență suma de 1.696 mii lei pentru achiziții directe (truse de detecție COVID-19, truse de recoltare și transport, monitoare semne vitale și modul cardiac, paturi ATI, ventilatoare ATI).