27 septembrie 2021

Gazeta Romaneasca

Gazeta ta de zi cu zi!

STUDIU clinic efectuat în Israel: Ivermectina elimină SARS-COV-2 în maxim 6 zile

Profesorul Eli Schwartz, fondator al Centrului pentru Medicină de Călătorie și Boli Tropicale de la Sheba Medical Center din Tel Hashomer, Israel, a finalizat săptămâna trecută un studiu clinic al ivermectinei, medicament aprobat de US Food and Drug Administration. Un agent antiparazitar cu spectru larg care și-a demonstrat eficiența și în lupta împotriva virusurilor, informează Jerusalem Post.

Studiul a inclus 100 de persoane cu cazuri ușoare până la moderate de Covid, care nu au fost spitalizate. Cercetarea a avut rolul de a determina dacă ivermectina ar putea scurta perioada de vindecare și ar putea reduce astfel perioada de izolare la doar câteva zile.

Conform datelor încă nepublicate, Schwartz anunță că a demonstrat că medicamentul ajută la „eliminarea” virusului în doar șase zile. Mai mult, șansele de a fi testat negativ pentru coronavirus au fost de trei ori mai mari pentru grupul care a primit ivermectină, față de cel placebo, spune el pentru The Jerusalem Post.

Profesorul Schwartz pregătește în prezent datele pentru publicare. Luni își prezintă concluziile la Ministerul Sănătății și, de asemenea, va trimite un raport către FDA.

Deoarece ivermectina este deja aprobată de FDA, siguranța mendicamentului nu mai trebuie dovedită, a spus Schwartz.

„Trebuie doar primită aprobare de utilizare în această nouă indicație”. Profesorul speră că noul studiu va fi „piatra de temelie pentru obținerea acestei permisiuni”.